Leave your hearts for these two. In Cairo.

Pentru un astfel de film este nevoie de inimi pe măsura lui.

Mi-am făcut de ceva vreme un obicei de a observa împrejurimi. Iar priveliștea este incompletă când vine vorba de iubire. Bine, poate că o idilă minimalistă în aspect n-ar trebui să devină definiție pentru un lucru atât de important. Dar este iubirea un „lucru”?  Nu, evident. Este greu de definit, iar indiciul său e o durere prăpăstioasă în sinele nostru. Poate alții văd această poveste simplu. ușor sacadat, amiabil, sincer și lipsiți de orice ansamblu de trăiri și conflicte interioare. Poate văd o poveste frumoasă de complezență.

Un film despre un sentiment asemănător unei imagini pe care o vezi cu coada ochiului, undeva, cândva, și te întrebi apoi toată viața ce a fost.

E mai mult decât o desfășurare de imagini. Printre rândurile acestei povești am simțit cum se strecoară o vibrație sincronizată cu o zvâcnire plină de râvnă ca a inimii nepregătite de moarte. O agonie cu mai multe fațete.
Acolo nu vei vedea lacrimi și cuvinte inutile, nici nu vei plânge, chiar de-ți vei dori. 

Poate „Ora la Cairo”, petrecută în compania câtorva gânduri îmi va servi ca lecție înainte ca povestea mea să -i servească drept exemplu de confirmare.

Sometimes you need to forget the rules and remeber your heart.

Nu am văzut să respecte cineva vreo regulă neapărat. Juliette a intrat în „cafeneaua bărbaților”, a fumat cu Tareq nestingherită, iar barbații din jur, inclusiv el, au privit-o cu fascinați, cu o curiozitate pentru care ar fi sfărâmat orice lacăt pus la porțile lumii lor. Cei doi au avut discuții pe marginea câtorva subiecte-cheie asupra căsătoriei, religiei, vieții sociale, însă doar pe marginea lor. În cele din urmă, fiecare trăia în lumea proprie, zidita și înalțată după tipare arhitecturale interioare numai de ei cunoscute, ghidați fiind de dorința de a înțelege și, involuntar, de a rezona.

 În final, fiecare revine pe drumul său, cuminte. Pentru mine decizia lor cere o revoltă. Păi n-ați zis voi că uneori mai lași normele deoparte și te mai gândești și la ceea ce vrei cu adevărat? Sau era vorba numai de un răgaz și o resemnare? 

Stimați călători, lăsați o inimă pentru cei doi oameni. Ale lor sigur sunt pierdute prin deșert, fie sunt luate de altcineva. Le puteți lăsa în Cairo, vor ajunge în siguranță măcar la unul dintre ei. 

Mai multe despre film aici:

Cairo Time (2009). Sursa: imdb.com