Future

I see here a good question. The problem is: when I think of my years that have to come, I honestly see nothing, and even when I think of my lifetime, I can for sure say that I might as well die tomorrow. Because I don't know where I will be in the next years. For me, the future is unstable and unpredictible.

Mi-am prom...nu, mi-am propus.

De obicei, nu promit nimic. Nici măcar mie. Pentru că nu au valoare promisiunile, și nimeni nu mi-a promis nimic vreodată, sau dacă mi-a promis cineva ceva, a fost un nimeni cu gură bogată. Așa că atunci când eu sau oricine altcineva care are o întâlnire de gradul I, II și III cu mine, spunem că: facem aia; ok, o să fac aia; bine.

Mi-am propus ca în decurs de câțiva ani să îmi fac propriul post de radio. Eu am intrat la facultatea de Jurnalism numai ca să o pot lua pe arătură cumva mai ușor. M-am convins totuși că (aproximativ) totul depinde de cât de mult vrei și căt de pregătit ești să înfrunți toate responsabilitățile și surprizele pe măsura, de fapt nu, pe toate măsurile a ceea ce dorești să faci.

Și ziceam de radio. Vreau un post unde să lucrez cu oameni de gașcă, cu un studio mare și super-dotat, Și unde să pot pune muzică bună. Dar nu am zis asta până acum pentru că la Jurnalism înveți jurnalism, nu cum să te joci de-a animatorul care pune melodiile lui preferate. Și, deocamdată, o să-mi bat capul cu un post de radio online, să văd cât de bine pot să-l stăpânesc. Și, bineînțeles, vreau să lucrez la un post de radio până când voi fi pe cont propriu, să văd cum se face.

Mi-am mai propus să scriu. Mult. Despre ce? Păi, am mai multe opțiuni, pentru că am un calup de idei ce trebuie neapărat folosite înainte sa-i treacă vreunuia de pe Terra prin cap aceleași lucruri.

Mi-am mai propus să văd cu ce se mănâncă jurnalismul auto. Evident, nu cu anvelope la micul dejun.

Mi-am propus să îmi dau timpul necesar până să cer cuiva un lucru foarte important. De fapt să cer mai multe lucruri importante câtorva persoane. Pot să spun doar că un lucru este personal, iar un altul ține de viitor. Și ar mai fi unul care ține de o călătorie luuuungă rău de tot, heh.

Și după cum bine se vede, sunt într-un puternic acces de „vreau să și vreau să”.

So, I challenge myself to get these things done before their time passes.

Update one: ce ar fi să încerc să fiu un trainer nonconformist în viitorul apropiat?
Up. two: distracția e în plan.
Up. three: am intrat ca voluntar în Even'thor. Hehe, cunoștințe, contacte, evenimente și experiențe. Bestial.
Up. four: ...
Up. five: Blogging. Whenever. No matter what.

World is perfect as it is

Yeah, I said it, it means awareness and I had many reasonable thoughts for saying it.

Every modification added to this world, this realm, disturbs it. It causes terrible damages for a moment, then the world gets still, like a patient before resuscitation. One man comes then and he's saving the situation, putting the world back on its feet, with some modifications: a new heart, a new way of life, a new way of thinking, even a new fear or a new habit. 

I would change the world just the same as that man did.

After all, nobody's changing the world. Just modifying it.

Remember

Știre sumbră

Am primit vestea acum mai puțin de o jumătate de oră. Profu' de geografie, așa cum obișnuiam să îi spunem, a ales să plece dintre noi după o lungă perioadă de timp în care s-a confruntat cu starea sa de sănătate. 

Colega și prietena mea din liceu m-a sunat plângând și mi-a dat această veste sumbră. Eu încă sunt în șoc, am trecut de la un râs isteric la părere de rău, iar acum sunt în stadiul în care efectiv mă tem.

Dumnezeule mare! Soarta ne lovește sub centură cu zâmbetul ei obișnuit de vreme superbă fără niciun motiv, și cu o brutalitate ascunsă greu de imaginat. Încerc să îmi imaginez ce o fi trecut prin mintea omului acestuia, cum de a avut...nu puterea, nici curajul...nu știu, determinarea de a face un asemenea lucru.

Era unul dintre profesorii mei preferați. Țin minte că oriunde îl prindeam prin școală, strigam după dumnealui să ne mai pună filme la orele de geografie. La un moment dat a trebuit să-mi modific doleanțele, hehe, șă să cer să „vizionăm documentare”. Tot profu' era cel cu unele dintre cele mai tari acțíuni extra-școlare.

Datorită dumnealui, am avut ocazia să prind primele zile călduroase din an pe malul mării alături de colegii mei. Datorită acestui om am avut ocazia ca în fiecare an de liceu să gust plăcintele cu brânză dulce (pe care nici mama nu le poate face la fel) într-un loc cu totul special al Tulcei. Datorită acestui profesor cu totul altfel am privit materia sa dintr-o altă perspectivă. Datorită lui am avut grijă să n-o dăm în bară la BAC la geografie; nu de alta, dar înainte de examen omul acesta apărea efectiv peste tot amintindu-ne să învățăm și să nu îl facem de râs, să arătăm că se poate. Și asta poate e puțin, dar contează. 

Singurul lucru pe care mi-l doresc acum ar fi ca acestui om să-i fie iertate toate greșelile și, în fața acestui lucru neașteptat, mă rog ca pe viitor nimeni să îi urmeze exemplul, să nu mai aleagă să își pună capăt zilelor și oricăror legături cu oamenii și lucrurile sau întâmplările pe care le lasă în urmă. 

E o zi foarte frumoasă. Din bătrâni știu că asta înseamnă că omului i s-a luat o piatră de pe suflet în momentul în care a plecat. Dar mai târziu sunt sigură ca va ploua.

...but if you ever...

"...but if you ever fall in love, and you will, don't fight it. Don't even fake it. 'Cause it will hurt like a bitch."

Asta mi-a venit în minte acum ceva vreme după ce am purtat o discuție (ca multe altele) foarte interesantă cu un prieten mai nou așa de felul lui. Adică nou. As in, totally freakin' new. Dar în fine, nu vreau să-mi expun prietenii ca pe panourile publicitare. 

Ok, deci tipul a zis că e...hai să nu zic împotrivă, ci ...da, paralel cu ideea de love. Și pe bună dreptate, încercând să privesc lucrurile din punctul lui de vedere, mai că era să-i dau dreptate. Și-apoi mă lovește o replică de-asta de less than a genius. Și nu știu de ce, dar am făcut cumva o conexiune cu o replică a cărei sursă încerc să mi-o amintesc: nu poți să nu crezi în ceva și să fii împotrivă-i în același timp. Hm, zic eu, măcar la mine a sunat ca un sfat. Din proprie experiență. De fapt nu, nu experiență, pentru că am făcut exact ceea ce m-a determinat să pun acel self-quote de mai sus. 

Așa este, am văzut în jurul meu, în mass media, în propria familie, dragostea nu există și e chiar mai puțin relevantă invocarea unei astfel de noțiuni în fața  instinctului de supraviețuire, un instinct infectat cu lăcomie, egocentrism și lipsă de judecată.

Evident, spui nu, pass, fugi de orice ai văzut până acum, nu?

Și totuși, dacă știi că tu poți altfel, mai bine, cum vrei tu, de ce nu să nu încerci?!

 Bine, recunosc, și eu am zis „nu” probabil ca să aud un „da” care să-mi inspire încredere. Pentru că, până la urmă, de asta am nevoie cel mai mult, și simt că este probabil cel mai amar adevăr pe care a trebuit să-l înghit în cea mai întunecată liniște și cu ochii deschiși către propria-mi viață: oricât de mult mi-aș dori, nu pot avea încredere în nimeni. Poate sună cunoscut acest lucru, iar sub formă de jemanfișism înseamnă zero așteptări.

Și iată că am expus un prim tabu personal. Încerc să las la suprafață multe lucruri. Drop some dead weight off of my chest, whatever. Unii poate or să mă judece, eu zic să nu. Alții poate vor crede că îmi expun slăbiciunile; nici asta. 

Poate transmit un mesaj. Cui, mai puțin contează, tot ce e aici e un garaj vechi plin de idei și trăiri. Iar eu sunt un Camaro vechi cu un ciudat nivel de combustie interioară, ușor avariat, dar reparat sau înnoit prin unele locuri. 

Și iar am aberat. Nah, de obicei oamenii scriu pe blog când vor să scoată ceva din ei. Eu scriu ca să pun ceva în mine, poate ceva care să tulbure liniștea asta grea care apasă de obicei oamenii cu multe povești nespuse.

Probabil vă întrebați ce treabă am eu cu mașinile. Veți afla...