Colega și prietena mea din liceu m-a sunat plângând și mi-a dat această veste sumbră. Eu încă sunt în șoc, am trecut de la un râs isteric la părere de rău, iar acum sunt în stadiul în care efectiv mă tem.
Dumnezeule mare! Soarta ne lovește sub centură cu zâmbetul ei obișnuit de vreme superbă fără niciun motiv, și cu o brutalitate ascunsă greu de imaginat. Încerc să îmi imaginez ce o fi trecut prin mintea omului acestuia, cum de a avut...nu puterea, nici curajul...nu știu, determinarea de a face un asemenea lucru.
Era unul dintre profesorii mei preferați. Țin minte că oriunde îl prindeam prin școală, strigam după dumnealui să ne mai pună filme la orele de geografie. La un moment dat a trebuit să-mi modific doleanțele, hehe, șă să cer să „vizionăm documentare”. Tot profu' era cel cu unele dintre cele mai tari acțíuni extra-școlare.
Datorită dumnealui, am avut ocazia să prind primele zile călduroase din an pe malul mării alături de colegii mei. Datorită acestui om am avut ocazia ca în fiecare an de liceu să gust plăcintele cu brânză dulce (pe care nici mama nu le poate face la fel) într-un loc cu totul special al Tulcei. Datorită acestui profesor cu totul altfel am privit materia sa dintr-o altă perspectivă. Datorită lui am avut grijă să n-o dăm în bară la BAC la geografie; nu de alta, dar înainte de examen omul acesta apărea efectiv peste tot amintindu-ne să învățăm și să nu îl facem de râs, să arătăm că se poate. Și asta poate e puțin, dar contează.
Singurul lucru pe care mi-l doresc acum ar fi ca acestui om să-i fie iertate toate greșelile și, în fața acestui lucru neașteptat, mă rog ca pe viitor nimeni să îi urmeze exemplul, să nu mai aleagă să își pună capăt zilelor și oricăror legături cu oamenii și lucrurile sau întâmplările pe care le lasă în urmă.
E o zi foarte frumoasă. Din bătrâni știu că asta înseamnă că omului i s-a luat o piatră de pe suflet în momentul în care a plecat. Dar mai târziu sunt sigură ca va ploua.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu