Tabu, taboo. Taboo, tabu.

E un cuvânt nostim. Și sună oarecum oriental. Ta-Bu.

 Dar absolut oriunde în lume el înseamnă un singur lucru: cenzura celor mulți asupra a ceea nu se cuvine a fi nici măcar gândit. Nebun să fii, și vei fi redus la tăcere oricum.

Dar și asta a ajuns un mit. Sau ceva la care râzi cu dispreț și treci peste. Bineînțeles, mai sunt și excepții, trebuie doar să aștepți să mai treacă niște ani.

Ce treabă am eu cu tabu-ul? Păi, o să încep prin a spune că depinde de persoană ce valențe capătă acest termen. Pentru mine este motivul și scuza perfectă pentru a bloca multe lucruri ce ar trebui transmise celor din jur. 

Așadar, promit să mă joc puțin cu Ta-Bu și să-l păcălesc în așa fel încât să mai ridic câteva pietre de pe suflet. Dacă nu, nu voi avea de ales și va trebui să-mi înfrunt singură temerile.



Notă: ceea ce este cu adevărat nostim este că, odată ce am demitizat în felul meu puterea tabu-ului, totul se va fi schimbat oarecum, cel puțin în ceea ce privește arhitectura interioară proprie.


Done.