„Trist, mă despart de tine
Ca o scoică ruptă din cochilia ei.
Eu plec și pleacă și toamna.”
(Matsuo Basho - „Drum ingust”, 1689)
Așa ceva nu se găsește pe raftul cu cărți. Matsuo Basho pentru mine nu este poetul Eminescu, nu este modelul de urmat (deși, Doamne, cât aș vrea să-i fiu discipol!). Dar pentru mine reprezintă primele cuvinte întipărite în minte și în suflet atunci când m-am hotărât să scriu. Matsuo Basho e o fantasmă. Una călătoare, fiindcă acum mai bine de 300 de ani, Matsuo-sama a călătorit prin tot Nihonul (Japonia). Și, din câte știu, a luat câțiva ucenici cu el, dar se pare că maestrul a fost mai rezistent decât ei, ori mama natură l-a primit numai pe el pe drumul înțelepciunii.
Basho introduce o dimensiune mistică în cele mai multe din versurile sale și încearcă să exprime teme universale prin imagini simple din natură.
Basho a privit poezia ca un mod de viață, crezând că ea poate fi o sursă a iluminării.
"Să nu mergi pe urmele pașilor vechilor maeștri, ci caută ceea ce au văzut ei.",spunea Basho.
Despre Matsuo Basho citisem în National Geographic, un articol al lui Michael Yamashita, el fiind și un fotograf excepțional. O cunoștință aflată în Japonia de mai bine de 4 ani îmi povestise la telefon mai multe despre maestrul haiku, o formă de poezie (despre care voi scrie la timpul potrivit). De asemenea, mi-a mai povestit că majoritatea tinerilor îl recită pe Basho, mai ales când doresc să mediteze, sau compun haiku-uri pentru jumătățile lor (asta în cazul romanticilor). Matsuo Basho se face auzit nu ca poet, ci ca învățător al Nihonului.
Apoi am căutat poezii ale acestuia și învățături. Am citit o seară întreagă, iar calmul interior luase o cu totul altă fațadă: nu mă mai speria liniștea și întunericul serii de toamnă, nici măcar nu ma mai întrista. Sufletul mi-era precum oglinda apei rezonând ușor la atingerea vântului, sau a unei note de shamisen.
Matuo-sama nu este numai un Cicero pe care îl citesc toți cei ce vor a fi retorica în variantă actuală. Nu este nici marele Confucius. Dar poate aduce cu sine acel drum spre nicăieri, pe care vrem să fugim uneori, departe de banal, de rutină, de ordinarul zilelor noastre.
Așadar, vi-l recomand pe Matsuo Basho cu căldură și încredere. Dar, așa cum am mai menționat mai sus, nu o să-l găsiți așa ușor. Poate doar pe internet. De aceea vă voi oferi câteva „click-uri îndrumătoare”:
Vă las și ceva în surdină, așa ca pentru o seară liniștită, nostalgică, zen.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu